Așa-zisa Ordonanță privind „taxa pe soare” s-a publicat în Monitorul Oficial și o găsiți sub numele de OUG nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în Monitorul Oficial nr. 1165 din 6 decembrie 2022. Aceasta prevede, printre altele, că autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe prosumatorilor de energie din surse regenerabile într-una sau mai multe din 3 situații și nu doar de la 1 decembrie 2026, cum a susținut cu o zi înainte de publicare ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Textul Ordonanței de urgență prevede că „autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:
- a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;
- b) de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel national și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alin. (3) lit. (b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau
- c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW.
Guvernul a copiat întocmai textul prevăzut de Directiva UE care trebuia transpusă în legislația națională, corectând practic proiectul de OUG aflat în dezbatere publică și care a stârnit un întreg scandal deoarece taxarea nu era ca posibilitate, ci prevedea că „autoritățile administrației publice centrale și ANRE aplică taxe și tarife”.
Iată ce prevede Directiva UE:
„Statele membre pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale autoconsumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:
- (a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;
- (b) începând cu 1 decembrie 2026, dacă proporția globală de instalații de autoconsum depășește 8 % din puterea totală instalată de energie electrică a unui stat membru și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize costuri-beneficii efectuate de autoritatea națională de reglementare a respectivului stat membru printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alineatul (2) litera (a) punctul (ii) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau
- (c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a susținut cu o zi în urmă că textul final al Ordonanței adoptate de Guvern va conține posibilitatea taxării, în anumite situații, de la 1 decembrie 2026.
Actul publicat acum în Monitorul Oficial arată că sunt de fapt până la 3 situații, posibilitatea taxării de la 1 decembrie 2026 fiind doar una dintre acestea.
(sursa hotnews.ro)